numar - pilot, 2002

Republica Moldova sau agonia unei constructii statale esuate

Privitã cu simpatie la începutul anilor '90 de cãtre opinia publicã româneascã, Republica Moldova a reusit, într-un deceniu de existentã, un traseu de neanticipat. De la emancipare culturalã si politicã la agresivitate internationalã si export de insecuritate. Tentatiile deviant-nationaliste ale fiecãrei conduceri politice de dupã dezmembrarea URSS au condus la inhibarea resurectiei sentimentului firesc (pro-)românesc si la crearea unei false identitãti nationale (moldovenesti), dublatã de revigorarea brutalã a nationalismului minoritãtilor (rusã, gãgãuzã, ucraineanã).

Ambitia unei constructii statale noi, impulsionatã de perpetuarea intereselor moscovite în regiune sau de asigurarea favorurilor pentru o putredã elitã politicã, nu a fost însotitã si de eficienta unor guverne cu reale capacitãti de management. Dupã o agonie de zece ani, putem vorbi astãzi despre esecul statului moldovenesc. R. Moldova este azi un stat cu structuri corupte si mafiote, care exploateazã sãlbatic o populatie ajunsã la limita deznãdejdii si a supravietuirii.

”Realizãrile” ultimului guvern de nuantã comunistã au definitivat dezastrul spiritual. Oficializarea limbii ruse, intentia de introducere a Istoriei Moldovei, bãtãlia juridicã dusã de guvern cu Mitropolia Basarabiei, promovarea unui proiect administrativ atipic pentru o Europã democratã si declararea românilor drept minoritate (etnie "diferitã" de moldovenii majoritari) echivaleazã cu un rãzboi dur, neoficial, contra României.

Într-o tarã în care minoritãtile(gãgãuzi, ucrainieni) preferã limba rusã limbii oficiale (moldovenesti), iar copiii privesc fascinati, de la vârste fragede, la posturi precum Cartoon Network si Discovery, traduse doar în ruseste, optiunea anti-româneascã pare fireascã. Dincolo de Prut, mesajul unionist nu a gãsit nici un ecou, iar pierderea identitãtii nationale nu este resimtitã ca atare. Nationalistii de duzinã au cãlãuzit o populatie pauperã, cu mari carente de culturã civicã si politicã, cãtre o identitate distinctã, utopicã si ucronicã -moldovenismul. Ultimul nationalist intrat "în top", Iurie Rosca, nu a izbutit sã traseze o linie clarã pro-româneascã si finalmente unionistã. Rosca s-a remarcat în schimb prin promovarea unui pro-occidentalism care anuleazã ideea alipirii la România. Agitând obsesiv drapelul luptei antirusesti si anticomuniste, el nãzuieste cãtre culegerea tuturor meritelor politice ale opozitiei. Insistã pe acestã nouã si falsã identitate, refuzând colaborarea cu intelectualii care simt cu adevãrat româneste.

Un inamic la Est

Constatãm cã, în urma conlucrãrii generoase a pseudo-elitei politice basarabene, România împarte la Est o granitã comunã cu un stat inamic. Situatia Republicii Moldova a fost înrãutãtitã nativ de pozitionarea între douã state mai puternice, ambele având valente culturale complementare. Impactul actorilor externi a fost atât de dur încât pretentia de independentã a Chisinãului se înscrie în domeniul ridicolului. Ancoratã într-o zonã gri (spre negru), Basarabia se zbate într-un jalnic colaps economic.

O simplã comparatie de date statistice provoacã doar compasiune pentru „independentii” dintre Prut si Nistru. La venitul pe cap de locuitor, Moldova atinge 326$, rãmânând nu numai în urma altor state estice(România - 1600$), dar si în coada listei fostelor republici sovietice (Georgia - 555$, Ucraina - 640$, Lituania - 3000$). În ceea ce priveste investitiile strãine directe, Moldova a atins în sfârsit 100 milioane $, la distantã suficientã însã de Ucraina - 600 milioane $, Estonia - 241 mil.$ sau Lituania-355 mil.$.

Rãzboi la orizont

Realitatea anului 2002 ne oferã o perspectivã sumbrã: Moldova e un stat ratat, cu performante aproape nule, în care existã puternice frictiuni între grupurile etnice componente, unde se constatã lipsa liberalizãrii economice, unde ideea de justitie si ordine aduce a parodie. In termeni de gândire politicã democraticã, ne întrebãm si noi: este cetãteanul moldovean satisfãcut de serviciile publice furnizate de stat (în numele responsabilului contract social al lui Rousseau) în domenii precum educatia, sãnãtatea, securitatea personalã, justitia, cadrul economic?

Confruntat cu colapsul institutional si ideologic intern, statul moldovean procedeazã la un transfer emotional de prioritãti cãtre probleme inventate la cerere. Optiunea constructiei unui stat federal (în care minoritãtile pot santaja centrul) este o problemã internã si dacã cetãtenii nu sunt deranjati de faptul cã aceastã formulã consfinteste imixtiunile externe slave în treburile republicii, aceastã chestiune nu face obiectului interesului vecinilor. Dar exportul de insecuritate si inamicitia fatã de alte state sunt probleme care tind sã inflameze întreaga zonã.

Dacã ne-am obisnuit, conform teoriei politice, ca nasterea unui stat sã genereze rãzboaie, nu ne putem acomoda totusi cu trecerea de la rãzboiul cald (Transnistria) la cel rece. O datã cu înrãutãtirea situatiei interne a Moldovei, autoritãtile de la Chisinãu au renuntat la diplomatie si au avut iesiri agresive la adresa României, înfierând "internationalismul" nostru în fata forurilor europene. Incercarea de transfer în plan extern a nemultumirii populare interne e o practicã usor de deconspirat astãzi. Guvernul Tarlev si-ar concentra mai bine energia, generatã de banii Moscovei si întretinutã cu vin de Cricova, cãtre solutii economice.

Datoria publicã: douã miliarde de dolari

In 2001 s-a produs încercarea R. Moldova de aderare la Uniunea Rusia-Belarus. In plus se continuã procesul de aderare la piata comunã a CSI si s-a trecut cu hotãrâre la controlul preturilor. Pentru asemenea initiative geniale, FMI a stopat asistenta financiarã, periclitând posibilitãtile de furt ale clasei politice. Datoria statului a atins douã miliarde de dolari, adicã 80% din totalul veniturilor anuale ale tãrii.

Acest tablou al esecului constructiei statale moldovenesti întregeste ideea cã Republica Moldova este o amenintare la adresa stabilitãtii regionale. Posibilitatea izbucnirii unui nou rãzboi fierbinte pe Nistru, exodul provocat de populatia sãrãcitã cãtre vecini, agresivitatea fatã de Bucuresti si promovarea unui model politic cu înclinatii totalitare nu sunt motive de liniste în zonã. Ciocnirile confesionale si etnice, atestarea spatiului ca un paradis al tranzitului de droguri, de carne vie si si arme, precum si slãbiciunea statului moldovean, invitã la nesfârsite interventii strãine. Receptând insecuritatea exportatã de Chisinãu, Bucurestiul nu se poate declara decât siderat de explozia anti-românismului la Est de Prut. Permanenta blamare a Rusiei permite Moscovei sã acuze România de infiltrare si organizare a demonstratiilor anticomuniste, în situatia în care partea românã nu-i controleazã defel pe agitatorii stradali. României nu i-a mai rãmas decât decenta solutie de blamare a totalitarismului de catifea si posibilitatea de a insista pentru întronarea democratiei.

Când se va descompune R. Moldova?

De vreme ce criterii politice arhicunoscute ne indicã slãbiciunea statului moldovean, ne întrebãm când se va petrece descompunerea sau, ca solutie alternativã, realipirea (subteranã) la structurile economice si politice ale fostei metropole bolsevice? In R. Moldova observãm problematica standard a imaturitãtii statale: violente politice, politie politicã, conflicte majore privind ideologia organizationalã a statului (comunism versus democratie), lipsa de coerentã în identitatea nationalã, control guvernamental asupra mass-media, nerespectarea drepturilor cetãtenesti si imixtiuni externe. Ca în mai toate statele slabe, guvernul de la Chisinãu are un înalt nivel de preocupare fatã de amenintãrile interne (opozitia, minoritãtile, structuri administrative secesioniste) si nu reuseste sã creeze un consens politic si social suficient de puternic pentru a elimina folosirea pe scarã largã a fortei. Acest fapt ne aratã cã relatia stat-cetãtean este primul element care atenteazã la dimensiunea internã a securitãtii nationale.

România imperialistã

Deoarce ideea de stat este artificialã în cazul Moldovei, guvernele cheltuiesc importante resurse pentru mentinerea unei limite acceptabile a coeziunii. Totusi, institutiile guvernamentale constituind ele însele principala amenintare la adresa masei indivizilor, securitatea nationalã internã aproape cã înceteazã sã mai aibã un continut. In aceastã conjuncturã, guvernul doreste sã-si asigure legitimitate, printr-un truc politic, identificându-se cu statul si sustinând cã apãrã cetãtenii de pericole externe. Cultivarea ideii amenintãrii externe ca mijloc de a mentine un nivel ridicat al coeziunii interne poate reusi, în cazul Moldovei, doar cu riscul imaginãrii României drept stat imperialist si agresor. In acest mod, un guvern antinational si lucrând spre exploatarea inumanã a propriilor cetãteni, vrea sã capete o legitimitate pe care nu o meritã.

Implicatã în problema Basarabiei din motive national-istorice, România tinde în mod firesc sã lupte (mãcar cultural si spiritual) pentru protejarea românismului si a românilor de dincolo de Prut. In conditiile haosului din statul moldovean si a afirmãrii spatiului nistrean ca zonã de maximum interes pentru Rusia, Bucurestiul poate fi prins într-un vârtej al evenimentelor care sã-i pericliteze imaginea în ochii populatiei basarabene cu trãire româneascã.

Petru Roibu