numar - pilot, 2002

P

roxenetismul de partid si de stat

Recentul proiect de lege privitor la dezincriminarea si institutionalizarea prostitutiei aminteste, o datã în plus, de vechiul proverb românesc: "tara arde si baba se piaptãnã". Iar aceasta nu numai pentru cã în România postcomunistã existã numeroase alte urgente legislative cu caracter vital, ci si pentru cã prostitutia beneficiazã deja de o reglementare oficialã suficient de largã si perfect democraticã (art. 328 din actualul Cod Penal). Mai mult decât atât: spre deosebire de modificarea legislativã adoptatã recent în privinta homosexualitãtii, mai degrabã ca o formã de curtoazie sui generis fatã de ambasadorul unei mari puteri (vorba bancului apãrut pe acest fond: Be my Guest!), în cazul prostitutiei nu este vorba de nici o presiune externã, ci doar de ideea fixã a unui grup politic autohton, sustinutã cu o argumentatie insuficientã si falsã, într-o redactare de un ridicol demn de "Anul Caragiale" (bordelurile numite eufemistic… "eros-locuri", prin traducerea decerebratã a sintagmei eros-center!) si care a fãcut deja "deliciul" mai multor dezbateri publice.

Principalul argument al sustinãtorilor acestei reforme legislative se vrea unul de naturã medicalã: cã prin institutionalizare prostitutia va putea fi monitorizatã, iar în acest fel rata îmbolnãvirilor venerice va scãdea. Infailibil la prima vedere, acest argument propagandistic este contrazis de numeroasele statistici efectuate recent atât în tãri unde prostitutia este incriminatã, cât si în tãri unde s-a procedat la dezincriminarea acesteia: între unele si celelalte nu existã diferente semnificative în ce priveste rata bolilor cu transmisiune sexualã (BTS). Dovadã cã adevãrata problemã nu este incriminarea sau dezincriminarea prostitutiei (existente pretutindeni si dintotdeauna), ci limitarea fenomenului prin mãsuri responsabile si concrete de naturã moral-educationalã, socio-economicã si medico-sanitarã. Legalizarea juridic-abstractã este o mãsurã facilã si ineficientã, riscând sã ducã chiar la o recrudescentã a fenomenului (mai ales sub forma unor "retele paralele", neoficiale), cum o aratã experienta majoritãtii tãrilor care au pus-o în practicã.

Legalizarea permisivã nu constituie, în ultimã instantã, decât o formã de încurajare si protectie oficialã, în virtutea cãreia statul devine principalul proxenet.

Pe de altã parte, este stiut de toatã lumea (cu exceptia parlamentarilor nostri) cã majoritatea bolilor cu transmisiune sexualã au o lungã perioadã de incubatie în decursul cãreia nu pot fi depistate prin semne sigure, oricât de riguros ar fi controlul medical. Or, în acele cîteva luni sau chiar numai sãptãmîni, o prostituatã bolnavã (nota bene: de 80 de ori mai predispusã BTS-urilor decît o persoanã normalã!) poate îmbolnãvi sute si mii de clienti, care la rîndul lor devin transmitãtori inconstienti cãtre cel putin tot atîtea alte persoane (în spetã, sotii nevinovate, iar uneori si progeniturile acestora).

Din punct de vedere sociologic, ne aflãm în fata unui atentat la sãnãtatea vietii familiale, dar si în fata unei noi forme de sclavie. Vînzîndu-si trupul în mod mai mult sau mai putin liber, prostituata îsi vinde o datã cu el si libertatea, devenind, practic, proprietatea proxenetului si fiind supusã în diferite grade capriciilor acestuia (ea nu-si mai decide nici pretul, nici "modul de întrebuintare", nici clientii, nici ritmul activitãtii). Prostituata nu-si pierde numai demnitatea, dar si umanitatea, devenind treptat o simplã "masinã de fãcut sex". În acelasi sens, din activitatea sa specificã fiind exclusã implicarea afectivã si moral-spiritualã, ea pierde principalele mãrci distinctive ale umanului în raport cu regnul animal. Prostitutia legalizatã este cea mai cinicã modalitate de înjosire oficialã a femeii, implicînd o discriminare indirectã si o gravã deteriorare a imaginii sale generale în constiinta sexului opus.

În fine, este aproape de prisos sã mai vorbim despre scandalul moral-religios al unei asemenea "legi a fãrãdelegii" (împotriva cãreia, în mod firesc, Biserica s-a constituit în principalul bastion de rezistentã). Prostitutia pîngãreste trupul omenesc, prefãcîndu-l din "templu al Duhului Sfînt" (I Corinteni 6, 19) în capiste a desfrînãrii. Vechiul Testament stãtea sub semnul poruncii a saptea din Decalog ("Sã nu fii desfrînat!" – Iesirea 20, 14) si pedepsea aspru orice formã de preacurvie (mergîndu-se pînã la lapidare). În Noul Testament, Hristos este mult mai îngãduitor ("Cel fãrã de pãcat dintre voi sã arunce cel dintîi piatra asupra ei"), dar conditia este clarã: "Nu nu te osîndesc", dar "de-acum sã nu mai pãcãtuiesti!" (cf. Ioan 8, 7-11). Or, noi, care ne pretindem crestini în virtutea unei lungi traditii, cãutãm, iatã, sã creãm un cadru legal de a pãcãtui, fãrã a ne mai sinchisi de Dumnezeu, pe Care am reusit sã-L prefacem doar într-un soi de garant conventional al parastaselor festive.

În fata acestui proiect legislativ deopotrivã anticrestin, antinational si antiuman, tineretul României se simte ofensat si profund îngrijorat, vãzîndu-si amenintat viitorul în cele mai pure aspiratii ale lui. Tinerii de astãzi (si descendentii lor) vor fi principalele victime ale disolutiei sociale si bioetice cãreia pãrintii lor se pregãtesc astãzi sã-i dea votul.

Nu putem, prin urmare, decît sã deconspirãm aceastã initiativã în acelasi timp abjectã si aberantã, ghidatã în subsidiar de oculte ratiuni negutãtoresti, prin care o clasã politicã patibularã, dupã ce a propus României sã devinã "Draculaland", îi propune acum sã devinã o "Thailandã a Europei".

Rãzvan Codrescu