numar - pilot, 2002

Meditatie la Sfânta Cruce

Dumnezeu a fãcut pe om într-un mod special: nu numai prin cuvânt, ci l-a modelat din pãmânt, adicã, a pus în el toate elementele universului, pentru a-l face rege al lumii; apoi l-a asezat în paradis, adicã într-un loc aparte pe pãmânt, probabil între Tigru si Eufrat, dându-i toate drepturile cuvenite unui rege al creatiei si nepunându-i decât o singurã interdictie: "Din toti pomii din rai poti sã mãnânci. Iar din pomul cunostintei binelui si al rãului sã nu mãnânci, cãci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negresit." (Facere, 2: 16-17)

Adam si Eva au cãlcat porunca divinã si au cãzut din starea lor primarã si au fost izgoniti din rai. A fost pomul cunostintei binelui si al rãului un pom real, din care mâncând puteai muri, sau era numai o interdictie, un simbol pe baza cãruia omul îsi putea exersa libertatea totalã pe care Dumnezeu i-o dãruise, singura lege pe care omul trebuia s-o respecte? Pãrintele Stãniloae spune ca disputa teologicã în jurul realitatii acestui pom este sterilã. Pomul cunostintei era simbolul legii vechi, care constientiza pãcatul, dar care nu mântuia. În clipa în care Adam a mâncat, a înteles cã încãlcase singura lege care i se impusese de cãtre Creator si l-a cuprins frica. De atunci, toatã inocenta lui de copil a fost maculatã.

De atunci, inocenta lumii, a omenirii, se recâstigã prin strãdanie si asceza, prin preluarea crucii lui Hristos – crucea spiritualã – prin care ne mântuim. Pomul din rai este simbolul crucii: acest pom rodea fructe si actiunea primului om - Adam cel Vechi – legatã de fructul pomului a dus la cãderea noastrã si la adversitatea universului fatã de noi.

Regalitatea noastrã a fost descoronatã, am cãzut din starea paradisiacã. O legendã pioasã crestinã spune cã, dupã izgonirea primilor oameni din Paradis, toate au cãzut din frumusetea lor divinã. Numai copacul din care Adam si Eva mâncaserã era acolo, mândru si drept, urias în bãtrânetea lui, amintind oamenilor care deveneau tot mai rãi, de legea pe care trebuiau s-o respecte. Atunci Dumnezeu a hotarât sã piardã lumea prin potop, dar a gãsit printre ei un om drept – pe Noe si ai lui – pe care a decis sã-i salveze din moarte. Si a poruncit lui Noe sa facã o corabie din pomul greselii, pentru el si pentru ai sãi, ca si pentru vietãtile lumii. Noe a fãcut întocmai, a trecut cu bine prin potop si, când apele s-au retras, corabia a rãmas pe muntele Ararat. Toti oamenii stiau de ea si asteptau momentul în care corabia se va pogorî de pe munte spre binecuvâtarea celor care respectau poruncile divine.

Dupã multi, foarte multi ani, au mai venit niste ploi care au schimbat cursul apelor. Aceste ploi au smuls corabia de pe munte, a târât-o prin diverse fluvii, zdrobind-o de stânci,  pânã a ajuns în apele Iordanului. Oamenii stiau lemnul corãbiei si fiecare a luat câte o scândurã sau o grindã.

Mult mai târziu, când Iisus a fost prins si condamnat la moarte prin rãstignire, un tâmplar evreu si-a adus aminte ca mai avea o grindã din corabia lui Noe si s-a gândit sã facã din ea crucea pe care Înselãtorul acela sã fie rãstignit. A adus crucea gata fãcutã. Iisus a purtat-o pe umerii Sãi, atât cât L-au tinut puterile, apoi a dus-o Simon Cireneanul si El, Fiul lui Dumnezeu, a fost înãltat pe cruce. Legenda mai spune cã pe locul unde crucea a fost înfiptã, pe Golgota, este centrul lumii si cã acolo se aflã osemintele lui Adam, pe care se sprijinã capãtul din pãmântal crucii.

Poate cã aceastã legendã nu are o justificare istoricã. Poate cã faptele nu s-au petrecut asa. Pentru mintea noastrã rationalã pare imposibil. Dar din punct de vedere simbolic, din punctul întelegerii mistice a faptelor, lucrurile sunt perfect adevãrate. Pomul raiului purta fructele legii, ale dreptãtii juridice, ale sanctiunii. Din acest punct de vedere, pomul a dus la pierderea noastrã.

Dar în actiunea de salvare din potop, pomul cunostintei a devenit lemnul salvator pentru cei care s-au conformat legii lui Dumnezeu. Noe si ai sãi au scãpat de înnecul general, salvând omenirea viitoare. Dar corabia a avut un destin mai înalt: prin crucea fãcutã din grinzile ei, copacul cunostintei binelui si al rãului a adus mântuirea întregii lumi, prin sângele vãrsta de Mãntuitorul pe cruce. Atunci s-a întemeiat, în mod mistic, biserica lui Hristos în lumea aceasta, iar la Pogorârea Sfântului Duh, Biserica devine vãzutã, intrã în istorie.

Pomul din rai purta fructele cunoasterii si al constientizãrii pãcatului. El simbolizeazã legea veche care putea salva fizic, dar nu avea har, nu mântuia; corabia este simbolul bisericii care ne scapã din furtunile pãcatelor acestei lumi, dar aceastã corabie nu putea duce omenirea mai departe decât pe vârful unui munte, unde trebui sã astepte încetarea furtunii, prin porunca Mântuitorului care ceartã valurile si furtuna: "Si El, sculându-Se, a certat vântul si a poruncit mãrii: -Taci! Înceteazã! Si vântul s-a potolit si s-a fãcut liniste mare." (Marcu 4: 39)

Crucea fãcutã din pomul din paradis este mântuitoare cãci pe ea s-a vãrsat sângele rãscumpãrãtor al Lui Hristos. Ea este spaimã pentru diavoli si pentru cei pãcãtosi, ajutãtoarea celor care o cheamã în ajutorul lor. Ea este lemnul însufletit si vita care poartã strugurele cel copt care dã vinul cel tainic, prin care venim de la moarte la viatã.

Fructul pierzãrii din mijlocul raiului, prin care omenirea a cãzut în moarte, se preface în apa cea vie care izvorãste din cel Ce dã viatã tuturor, în vinul tainic al împãrtãsirii cu Hristos, Noul Adam: "Cãci precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia." (1Cor.15: 22)

Mutându-ne în duh, vedem cât de adevãratã este legenda crucii, provenitã din pomul cunostintei din rai. Relatia teologica, prin simbolism, de la pomul cunostintei la cruce a fost fãcutã de teologi si de sfintii pãrinti dupã îndelungi meditatii si conexiuni speculative, dar, cu lumina Domnului, prin rugãciune si post, aceastã relatie sfântã le-a fost revelatã: "Eu sunt lumina lumii. Cel ce Îmi urmeazã Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii. (In. 8: 12)

Dar cei simpli, pe care Mântuitorul i-a numit "fericiti" în Predica de pe Munte, au avut lumina dintru început, adeverind prin aceasta cuvântul lui Iisus cã cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu.

"Lumea vrând a o mântui, Împodobitorul lumii la dânsa S-a pogorât în chip de negrãit si, întrupat fiind,  Crucea a suferit si pentru noi, pe toate ca noi le primeste; pentru aceasta, si izbãvindu-ne pe noi, de la toti aude: Aliluia!" (Acatistul Sfintei Cruci, Condac 10)

Sã încheiem meditatia noastrã despre Sfânta Cruce cu cel mai frumos imn adresat ei, de cãtre Sfântul Apostol Pavel în Epistola Întâi cãtre Corinteni, un imn la fel de frumos si înãltãtor ca si imnul înãltat dragostei de cãtre acelasi Apostol, în capitolul 13 al aceleeasi epistole: "Cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Cãci scris este: Pierde-voi întelepciunea celor întelepti si stiinta celor învãtati o voi nimici. Unde este înteleptul? Unde este cãrturarul? Unde este întrebãtorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebunã întelepciuena lumii acesteia? Cãci de vreme ce, întru întelepciunea lui Dumnezeu, lumea n-a cunoscut prin întelepciunea ei pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sã mântuiascã pe cei ce cred, prin nebunia propoveduirii." (1 Cor. 1: 18-21)

Într-adevãr, iubitii mei, sã ne uitãm la înteleptii lumii acesteia, care de douã mii de ani, se strãduiesc sã-L dovedeascã pe Dumnezeu de mincinos, negând adevãrul Sfintei Scripturi si diavolul, care este inspiratorul lor, îi încurcã în  propriile lui minciuni si în adevãrurile lor "stiintifice" care sunt numai jumãtãti de adevãr, ceea ce este mai mult decât o minciunã întreagã. ªi ei cad din treaptã în treaptã, tot mai jos si otrãvesc sufletele oamenilor si promoveazã pãcatul ca pe un lucru natural, împingând omenirea pe fãgasul violentei, al uciderilor în masã, al destrãbãlãrii si al pierzãrii. Ei nu vãd cã Dumnezeu a binevoit sã ne mântuiascã pe noi, cei ce credem, prin nebunia propoveduirii.

A Lui fie slava, cinstea, puterea si închinãciunea, a Tatãlui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.

Amin!

Preot Gheorghe Calciu - Dumitreasa