numarul 4, iunie 2003

EMINESCOLOCVIU

„Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el”

(M. Eminescu)

TUDOR ARGHEZI: Totdeauna vine vorba de Eminescu. Când eram tânăr venea vorba de Dumnezeu...

NICHITA STĂNESCU: Arghezi povestea că fiind copil l-a văzut pe Calea Victoriei trecând în absolută visare... Iată cât e de apropiat e Eminescu de noi! Ochii mei s-au uitat în ochii lui Arghezi, care s-au uitat în ochii lui Eminescu.

I.L.CARAGIALE: Era o frumusete! O figură clasică încadrată de niste plete mari negre, o frunte înaltă si senină, niste ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând si adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o vechi icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

TUDOR ARGHEZI: Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vietii lui s-a ales un Crucificat.

IOAN SLAVICI: Punea religiositatea, orisicare ar fi ea, mai presus de toate.

I.L.CARAGIALE: Avea un temperament de o excesivă neegalitate, si când o pasiune îl apuca era o tortură nepomenită. Am fost de multe ori confidentul lui.

ION CREANGĂ: Dar iartă si mata, căci o prietenie care ne-a legat asa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur.

NICHITA STĂNESCU: Ce dorea el? El dorea să fie iubit.

VERONICA MICLE: Cu cât iubeste cineva mai mult cu atât e mai nebun si mai nedrept în judecata ce si-o face de fiinta lui dragă.

G.CĂLINESCU: Intimitatea eminesciană e tăcută. Perechea nu vorbeste si nu se întreabă.

GARABET IBRĂILEANU: Mă împac cu tot ce spune d. Călinescu? Fireste că nu... Si desigur vor exista tot atâtia Eminesti câti cercetători se vor mai ivi.

G.CĂLINESCU: Eminescu e un poet de conceptie si asta stânjeneste pe unii critici.

TITU MAIORESCU: O conceptie înaltă si pe lângă aceste (lucru rar între ai nostri) iubirea si întelegerea artei antice.

MIHAIL SADOVEANU: Topind în el motivele populare, Eminescu le-a reluat cu sufletul din veac al poetului anonim si cu arta poetului modern.

MIRCEA ELIADE: Universul poetic al lui Eminescu abundă în figuri si imagini în care divinitatea, perfectiunea, puterea, beatitudinea sunt solidare de o durată infinită.

ROSA del CONTE: Problema cea mai acută rămâne mereu pentru el determinarea raporturilor dintre Dumnezeu si lume, dintre existenta definitivă ca vremelnicie si Fiinta identificată cu Vesnicia. Si totusi, el este mai cu seamă poetul unei viziuni cosmice, ese un însetat de Absolut.

EUGEN LOVINESCU: Eminescu, de pildă, a fost saturnul poeziei lirice filozofice. A istovit genul... Si-a impus pesimismul lui total ca o formulă a lirismului însusi.

C.NOICA: Undeva, în ms. 2257, de-a curmezisul filei 84, unde apar cifre, câteva rânduri aproape sterse si notatia "luptătorul, poetul, filozoful." - stă scris: Redă-mă nefiintei. Să ne resemnăm a-l vedea redat nefiintei?

MARIN SORESCU: Eminescu n-a existat

NICHITA STĂNESCU: Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem crede că am putea să murim vreodată.

ION NEGOITESCU: O tristete primordială stăpâneste această împărătie somnolară, acest univers genuin, acest cosmos scufundat în sine, ca în propriul său embrion imens si în care zac potentele pure, sufletele care nu se vor naste niciodată.

NICOLAE MANOLESCU: Resemnarea finală coincide cu pătrunderea de către Hyperion a sensului conditiei sale, după metamorfoza în care spiritul s-a proiectat rând pe rând.

ION BARBU: Preferă Odă în metru antic! O spun în cunostintă de cauză.

NICOLAE STEINHARDT: Dar Eminescu pesimist de profesie si tanatofil îmi pare pur si simplu un dublu cliseu didactic si kitsch.

LIVIU RUSU: Ne exprimăm însă părerea că acest poem ilustrează, înainte de toate, nu pesimismul schopenhauerian, ci ideea emotională care apare în atâtea poezii ale sale, pulsatia iubirii în marea ambiantă a lumii.

G.CĂLINESCU: Eminescu nu filozofează niciodată, propozitiile lui sunt viziuni.

TUDOR ARGHEZI: De ce a fost ales pentru paginile de fată un subiect Eminescu? Ca să se repete ce s-a mai spus? Se mai poate spune ceva despre Eminescu?

GRIGORE VIERU: Mi-l furară, Doamne, adineauri/Pe înaltul domn, cu tot cu lauri/Mă uscam de dor, în piept cu plânsul/Nu stiam că dor mi-era de dânsul/Nu stiam că doina mi-o furară/Cu străvechea si frumoasa tară/ - Eminescu.

selectie de Ioan Raducea