11 martie 2006 – zi neagra pentru Basarabia

Se poate muri de suparare?, de disperare?, din sentimentul zadarniciei ? De incapacitate de a raspunde la întrebarea: «Sunt eu a-normal - sau ei sunt ne-normali?».

Pe 10 martie 2006 am mai murit o data cînd am citit Apelul initiat de cica Sorin Iliesiu (pe lînga mortile de la Gherla, 1958; de la Rahova, 1977; de la Paris, 1982 - bomba în carte; 1983: otrava lui Haiducu; 1990: distrugerea de catre Liiceanu a cartii Culoarea Curcubeului; 1997: "Îmi pare rau ca l-am cunoscut pe P.G. " – citat din decretul-lege al Monicai Lovinescu; 1998: "Adio domnule Goma", opera nemuritoare a lui N. Manolescu - în fine, în 2005: certificatul de deces semnat de procurorul Eduard).

În treacat: la 21 septembrie 2005 publicam în Ziua "Propunere"(a), afirmînd: "De ce n-am alcatui si noi, indigenii, bastinasii, majoritarii romîni - ne-americani, ne-israelieni - un Institut pentru Studierea Terorii Bolsevice în Romînia de la 28 iunie 1940? Nu sunt primul care (si-)a pus aceasta întrebare îndurerata si, dupa cum merg treburile în Romînia, nu voi fi ultimul".

Nu m-a izbit textul însusi al Apelului de la 10 martie (un extemporal corectat înainte de a fi redactat), ci "programul" propus spre cercetare (sic!), identic pîna la confuzie cu cel anuntat de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului.

Profet al catastrofelor, de cum guvernul anuntase marea-veste-mare: înfiintarea I.I.C.C., mirosisem facatura. Cine sa fie de acord cu criminalizarea comunismului: Tariceanu? Basescu, cel care "nu are dovezi"? Iar cînd s-a comunicat componenta Consiliului de Onoare, am început a zice, pe cînd trageam sa mor: «Daca Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România a fost botezat "Elie Wiesel", potrivit logicei dîmbovitene, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului - tot din România - se va numi: "Radu Ioanid". Cum, de ce! Pentru ca printre desemnatii a cerceta crimele comunismului împotriva românilor a fost "cooptat" vlastarul unui clan de bolsevici securisti care numai bine nu au facut românilor si României dupa ocuparea tarii de catre sovietici - cine? Consilierul de taina al lui Iliescu, al lui Petre Roman, colaboratorul lui Rosen în stabilirea "statisticelor" Holocaustului în tara noastra, adjunctul istericului antiromân Elie Wiesel, si el falsificator  al istoriei si impenitent calomniator al românilor : tovarasul "Radu Ioanid", iata de ce!»

Sa nu ne miram cînd vom afla ca Marius Oprea - consilier prim-ministerial - va solicita de la Washington, tovarasului nostru de veacuri R. Ioanid, nu "consilii" de specialitate (tehnica minciunii, a statisticilor trucate, a documentelor inventate), ci directive: pe cine sa mai coopteze I.I.C.C.: pe Anca Oroveanu?, pe Oisteanu?, pe J. Ancel?; pe cine sa dea afara ca, zi-i pe nume: "antisemit" (pe Liiceanu!). Iar istoricul Marius Oprea, va aplica întocmai, dimpreuna cu istoricul Stejarel Olaru (în treacat: împuternicit al meu în procesul intentat lui Plesita si lui Iliescu) directivele de-sus-de-tot privitoare la cronologizarea Istoriei României.

La urma urmei, de mirare (pentru românii care mai sunt capabili sa se mire) nu este confectionarea unor oarecari texte de propaganda comunista în slujba puterii actuale; ci nepasarea, aroganta, dispretul neo-aristocratic ale toapei catarata pe movila cadavrelor amarîtilor de compatrioti, cei lipsiti de talentul de a fi stat, ca ea, "pe timpul dictaturii" pitita sub tol, de a fi colaborat cu puterea (citeste: "de a fi rezistat prin cultura"), iar dupa-razboi dînd lectii de vitejie, chiar de moralitate - de la balconul Universitatii. Un text de propaganda ar fi fost un "articol" de gazeta de perete: nimeni nu l-ar fi citit; pe cînd acesta reuseste sa împace capra "opiniilor personale" (a personalitatilor ilustrate în cei 16 ani de tranzitie-spre-îndarat, prin o cariera de profitori, de hoitari) cu varza liniei - juste, ieri; azi a abject-corectitudinii. Un text dorit-sugerat-corectat de tovarasii-de-sus, sprijiniti din inima de intelectualii natiei, cei carora, prin traditie, putin le pasa de vrerile, de durerile maselor-largi. Oricum, Puterea si Neadevarul stiu: "poporul" (a se rosti silabisit, pîrtîit), chiar daca vede ata alba cît odgonul cu care e cîrpita ruptura-n turul guvernantilor, reeducat fiind, pitestizat la scara nationala, nu îndrazneste sa atraga atentia Tovarasului Rege asupra curgolismului Majestatii Sale. Dovada: "programele" sunt identice (doar stramortii nu vad asta): exact aceeasi conceptie-despre-lume-si-istorie care ne-a martirizat, ne-a descreierat o jumatate de veac - prin Roller, Chisinevschi, Rautu, sub Dej; sub Ceausescu: prin Giuresti, Berindei, Condurachi, Pascu, Dan Zamfirescu, I.C. Dragan, Paunescu, Sergiu Nicolaescu. 

Este suficient sa zabovim cu privirea asupra "portiei de timp" recomandata, gata subliniata a fi cercetata, pentru a întelege cine si pentru ce se opune demersului normal, nu doar stiintific, dar si moral (exista pe lume si demnitate nationala, nu doar mîndrie) : acela potrivit caruia istoria României cere a fi tratata ca istorie si nu ca vulgara, condamnabila propaganda partinitoare (de clasa, de rasa), iar istoricii sa faca munca de istorici, nu de salamizatori stahanoveti. 

Minciuna prin omisiune

Îmi cer iertare pentru apropierea personala: respectînd acest "program", istoricii vor fi siliti sa faca o treaba asemanatoare cu cea a lui Silviu Lupescu, directorul Polirom, care mi-a decapitat-despiciorat volumul de marturii despre 1977 Culoarea curcubeului: a suprimat "Introducerea" (ca sa nu-i supere pe "intelectualii de vîrf ai tarii") si "Anexa", ca sa nu iasa cartea prea groasa.

Asadar, "crimele comuniste din România" vor începe "În 1945". De ce abia în 1945? Iata de ce:

1. [Fiindca] "Nu este bine sa aducem vorba - acum, cînd intram în Europa! - despre Ocuparea brutala, barbara, ilegala, în 28 iunie 1940, de catre URSS a Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a Hertei; tragedia românilor din România, cea din Saptamîna Rosie - trebuie ocultata, uitata, razuita de pe retina supravietuitorilor, din sufletul urmasilor (ca nu care cumva sa-i atingem cu o floricica pe fratii nostri ruso-ucraineni), altfel ne-am trezi vorbind si de Anul Rosu: iulie 1940-iulie 1941, cînd bolsevicii (rusi, de-alte-nationalitati) au casapit o parte dintre români, pe altii i-au deportat în Siberia. Tovarasii istorici sa nu se rezeme pe memorie; sa nu faca istorie, ci instructie militara în vederea însusirii (!) amneziei generalizate; guvernantii tin sa-i oblige pe români sa uite ca exista o Basarabie, o Bucovina; prin decret tin sa faca sa fie ca si cum nici nu ar fi existat vreodata nici Problema Tezaurului, nici a Pactului Stalin-Hitler, nici a Hacuirii Teritoriului Moldovei istorice de creionul lui Molotov care ne-a lasat fara Hotin, fara Sud, fara iesire la mare, fara mal la Dunare - nici Problema Insulei Serpilor, nici a Canalului contemporano-ucrainean, nici a Pactului cu Ucraina, nici a Tratatului cu Rusia, nici violentele împotriva românilor din URSS si nici a despagubirilor ruso-ucrainene pentru jefuirea Romîniei vreme de decenii".

Citat din Apel: "Unii dintre semnatarii importanti, considera ca referirea într-un asemenea Apel la Basarabia nu este posibila în acest an, înainte de integrarea României în UE". Ia te uita: care or fi "importantii-considerationisti": Blandiana?; Oisteanu?, Radu I. Feldman?, Liiceanu?, L. Pintilie?, Plesu?, Marko M. Katz?, N.Manolescu-Unesco?, Sora, Paler?). 

2. "Nu este momentul «în acest an», cînd intram în Europa" - alt citat - sa pomenim de cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei, la 30 august 1940 ; sa tacem si asupra masacrelor ungurilor asupra românilor, discriminare crunta "razbunînd nedreptatea de la Trianon") - pîna taman în 1945!; sa fie stearsa din memorie (ca sa nu-i ofensam pe fratii nostri unguri, cei ce se topesc de dragoste fierbinte de valahi si sa fie ca si cum nu s-ar fi petrecut nimica, niciodata, niciunde).

3. "Nu este deloc «momentul»" (ah, nu-i-momentul-la-intelectualul-român, dezertorul, lasul, altfel semnatar-important!) sa amintim cedarea Cadrilaterului la 7 septembrie 1940: îi ofensam de moarte pe fratii bulgari!, care, ei, totdeauna, e-he-he!

Sa fie doar grija prudentului suflator în iaurt de a nu atinge macar cu o suflare suprasensibilitatile fratilor rusi, unguri, bulgari? Da de unde! Ci nenumita, nerostita spaima de avioane - citeste: de Israel si de SUA: aceste doua forte autentic teroriste ne împiedeca sa vorbim si noi, românii, despre holocaustul nostru, anterior celui cunoscut de evrei (care de jumatate de veac au pus copyrigt pe suferinta), început în 28 iunie 1940 pîna în 15 iulie 1941, pricinuit de bolsevicii sovietici invadatori, dintre care foarte multi evrei; apoi din 23 august 1944 de ocupantii sovietici ai întregii tari, în primele rînduri ale lor fiind foarte marele numar de evrei originari din România, dar si din Rusia; iar din 1945 cel cauzat de "ajutorul fratesc": cel putin jumatate din cei 100 000 unguri si cehi trimisi de rusi în România, sa faca ei politie de tip NKVD, erau evrei, nici macar din Transilvania de Nord: ei ne-au umilit, ne-au belit, ne-au chinuit, ne-au acuzat ca îi trimisesem la Auschwitz! Efortul (patriotic, de mare-maghiar) al lui Wiesel de a diminua substantial "contributia" Ungariei la masacrarea evreilor a dat rezultatele scontate: bilantul publicat de el si de ai sai al victimelor a fost dispersat-translat de la Maghiaria la tarile partial ocupate: Slovacia, Iugoslavia, România - însa, doamne-fereste sa fi amintit de ne-evreii (slavi, valahi) victime ale politicii de feroce purificare etnica impusa de Horthy, amiralul deloc mai angelic decît maresalul Antonescu. Astfel a aparut inscriptia de la Coral, opera a lui M. Rosen, E. Wiesel, R.Ioanid: "400 000 evrei victime ale Romînilor".

Am mai spus, re-spun: victimele se numara de la unu/una - dar "statisticienii" Wiesel, R. Ioanid, Ancel, Benjamin nu s-au sfiit sa fixeze ei cifre astronomice - ca sa aiba de unde lasa.

"Pîna la 1989, «la revolutie»", indica guvernantii gara terminus. Acolo trebuie cercetorii sa se opreasca din cercetat, sa puna punct istoriei patimirilor noastre sub comunism. Ca si cum printr-o minune: un decret al lor, începînd din ziua de l ianuarie 1990 fix, ar fi pus capat crimelor comuniste.¦

Dar mineriadele ? - ce au fost ele daca nu razboi civil caracterizat, declansat de comunisti?

Dar tulburarile interetnice de la Tîrgu Mures puse la cale de tovarasul lui N. Manolescu: I. Iliescu ("Omul cu o mare")?

Dar situatia generala a tarii continuînd a fi ceea ce era înainte de 1989 (cu doua exceptii: dreptul de expresie si dreptul de circulatie): altfel de ce Caraman, celebrul spion al rusilor a ramas, din umbra, la cîrma Securitatii? Cîti securisti vinovati de crime (de-o pilda Plesita) au fost pedepsiti pentru faptele lor, împiedecati sa ocupe televiziunile laudîndu-se cu "faptele patriotice" ale lor, totodata amenintînd, insultînd victimele, chiar mortii ("Banda lui Arnautoiu")?

Semnatarii

Sa vedem cine a semnat Apelul din 10 martie 2006.

Mai întîi sa-i remarcam pe cei care - din întîmplare! - fac parte si din staff-ul I.I.C.C. (în ordine alfabetica): Stefana Elvira Bianu, Doina Cornea, Radu Filipescu, Gabriel Liiceanu, Stejarel Olaru, Marius Oprea, Cristian Pîrvulescu, Andrei Plesu.

Ai zice ca primisera dispozitia de a întari si pozitia vecina - si sora, cum ar veni: ambele capete ale vitelului de aur (si de stat).

Sa aruncam o privire în anul 2000, înaintea turului doi al alegerilor pentru presedintele republicii, la cei care semnasera si Apelul Rusinii, cel pentru realegerea lui Iliescu: Gabriela Adamesteanu, Ana Blandiana, Doina Cornea, Anca Oroveanu, Smaranda Vultur, Carmen Musat, Marta Petreu, Ruxandra Cesereanu, Magda Cîrneci, Dan Culcer, Paler, Oisteanu, Mihai Sora, Liiceanu, Plesu, N. Manolescu, Alex. Stefanescu, Mircea Martin, Stelian Tanase, Leonard Oprea, Mihaies, Tismaneanu, Patapievici.¦

Revenim la Apelul din 10 martie 2006: Sorin Antohi, Georges Banu, Maria Bratianu, Ion Caramitru, Costin Cazaban, Smaranda Cazan-Livescu, Matei Calinescu, Mircea Cartarescu, Vitalie Ciobanu, presedinte PEN Club (Organizatia Mondiala a Scriitorilor, Rep. Moldova)(?!), Adrian Cioroianu, Denisa Comanescu, Rodica Culcer, Dan Culcer, Nicolae Dima, Sorin Dumitrescu, Tudor Dunca, Smaranda Enache, Dan Erceanu, Constantin Eretescu, Anneli Ute Gabanyi, Georg Gane, scriitor, Munchen, Sanda Golopentia, prof. univ., scriitor, Providence, SUA, Vasile Gorduz, sculptor, Ioan Grosan, scriitor, Stere Gulea, Cristian Hadji-Culea, Anca Hatiegan, Alexandru Hîncu, Sorin Iliesiu, initiatorul prezentului Apel, vicepresedintele Aliantei Civice, Marco M. Katz, presedinte, Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului în România, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Norman Manea, Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor din România, Viorel Marineasa, Aurel Sergiu Marinescu, Mircea Martin, Claudiu Matasa, Irina Mavrodin, Sorin Marculescu, Teodor Maries, presedinte "Asociatia 21 Decembrie 1989", Ilie Mihalcea, jurnalist, Paris, Mircea Mihaies, Dan C. Mihailescu, Christian Mititelu, Ioan T. Morar, Maia Morgenstern, Carmen Musat, Bujor Nedelcovici, Radu Negrescu-Sutu, Virgil Nemoianu, Ambrozie Nicolae Nicoara, presedinte, filiala Brasov, Asociatia "Pro Basarabia si Bucovina" (?!?); Cornel Nistorescu, Viorel Oancea, deputat, fost primar al Timisoarei; Andrei Oisteanu, presedinte, Asociatia Româna de Istorie a Religiilor; Stejarel Olaru, director, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Leonard Oprea, scriitor, SUA; Marius Oprea, presedinte, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului; Anca Oroveanu, Octavian Paler, Horia-Roman Patapievici, presedinte, Institutul Cultural Român; Dan Perjovschi, grafician; Lia Perjovschi, Marta Petreu, Ioan Pintea, scriitor, preot, Bistrita; Lucian Pintilie, regizor, Cristian Pîrvulescu, presedinte, Asociatia Pro Democratia, Gabriel Plesea, Andrei Plesu, Radu Portocala, scriitor, director, Institutul Cultural Român, Paris; Florin Postolachi, presedinte "Asociatia 15 Noiembrie 1987 - Brasov", Nicolae Prelipceanu, Cristi Puiu, regizor, Silvia Radu, Tania Radu, vicepresedinte, Institutul Cultural Român, Nestor Rates, Victor Rebengiuc, Ioan Rosca, cercetator, Teleuniversitatea din Montreal, Canada; Romulus Rusan, scriitor; Lavinia Stan, director, Centrul de Studii Post-comuniste, St.Francis Xavier University, Canada; Petre Stoica, poet, Valeriu Stoica, avocat, fost ministru al Justitiei, Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, Ovidiu Simonca, redactor sef adj. "Observatorul Cultural"; Ana Sincai, Mihai Sora, Alex Stefanescu, scriitor, Domnica Stefanescu, director Ed."Masina de scris", Stelian Tanase, analist politic, Alin Teodorescu, sociolog, Vladimir Tismaneanu, profesor de stiinte politice, University of Maryland, SUA; Cornel Todea, regizor, Alexandru Tomescu, editor "Alternativa", Toronto, Canada, Lucian Turcescu, presedinte, Societatea Canadiana de Studii Patristice, Concordia University, Canada, Florin Turcanu, istoric, Anca Vasiliu, Sorin Vieru, presedinte, Fundatia "Gheorghe Ursu", Daniel Vighi, Smaranda Vultur, Serban Radulescu Zoner, presedinte Alianta Civica, Alexandru Zub, academician.

Urmasii tortionarilor sustin condamnarea comunismului!

Întrebare (a mea si doar a mea) naiva: ce vor fi cautînd în acest demers onest, legitim (si atît de întîrziat: 16 ani!, de catre "democratiile" iliesti, de doua ori si constantinesti) al condamnarii crimelor comunismului verii Oigenstein: Anca Rautu, fiica monstrului cu acelasi pseudonume, Leonte Rautu, si Andrei Oisteanu, fiul politrukului NKVD Misa Oigenstein, ultimul director al Uzinei de activisti de-stat-si-de-partid "Stefan Gheorghiu" - si nepot al lui L. Rautu? Este normal (pentru noi, nu si pentru ei, apostoli ai terorii generale de tip sovietic): nici Anca nici Andrei nu pot fi acuzati pentru crimele comise de parintii lor (atît în Basarabia, pamînt românesc, rapit de URSS în 1940), cît si în restul României ocupat de tancurile sovietice, pe care venisera ei, de la Rasarit, dupa 23 august 1944, sa ne aduca lumina bolsevismului). Fiindca noi nu suntem ca ei. Dar ei, ca traitori pe pamîntul României, si traind bine de cînd se stiu, nu se simt obligati de a declara audibil, citibil ca dezaproba faptele murdare, criminale, ca nu (mai) împartasesc ideologia parintilor?, desi se impartasesc, în continuare, din supraavantajele elitarzilor colonizatori sovietici? În Franta: nepoti ai unor fideli ai lui Potain îsi fac mea culpa pentru colaborationism de rînd, însa în România descendentii directi ai unor criminali ca fratii Oigenstein, îsi vad de viata lor prospera în desavîrsita si batjocoritoare la adresa noastra nesimtire etica. Si în deplina nepasare a victimelor parintilor lor.

Acest Oisteanu, vînator de "antisemiti", a avut nerusinarea sa scrie în revista 22 din 28 ian.-14 febr. 2005: "Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Saptamîna rosie sau Basarabia si evreii (Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004), care iese practic din orice tipologie. Goma nu se multumeste sa fie, ca altii, negationist. El admite Holocaustul din România, dar îl motiveaza, îl justifica. O teorie atît de aberanta încît nici macar nu este pedepsita de lege".

Daca teoria mea ar fi fost "pedepsita de lege", Andrei Oigenstein ar fi încasat înca 10.000 dolari de la Ephraim Zuroff (din "fondurile de recuperari"), pentru "demascarea" mea! O asemenea creatura s-a strecurat si pe o lista de semnatari care (în principiu) cer condamnarea comunismului! De ce s-a bagat si aici, nesimtitul? Pentru ca nimeni dintre victime nu i-a spus: «Locul tau nu-i aici, cu noi, locul tau e printre slugile profitoare ale rusilor!»; sau pentru ca, la întrebarea: «Ce cauti tu aici?», el sa raspunda senin: «Sa va consiliez! Sa aflati si voi cum arata comunismul pe dinlauntrul Cartierului Primaverii».

Re-învatam lucruri stiute

Ce am învatat din lectia primita ca pe un pumn între ochi la 10 martie 2006? Nimic nou, din nefericire pentru neamul românesc, doar confirmari:

- Solidaritatea este necunoscuta pe meleaguri românesti (vezi si teoria Anei Blandiana : "La noi, în timpul tiraniei nu era posibila solidaritatea" - citeste: daca Stapînirea nu-i dadea bilet de voie).

În schimb functioneaza din plin mioriticul spirit de turma: daca românul (si românca, tricolora si dînsa) vede o coada, nu întreaba ce se da acolo, se aseaza numaidecît. Si asteapta, cu constiinta datoriei împlinite. (Caci, ce face românul - în afara de faptul ca el este etern? Românul asteapta sa vina "americanii"). De aici, din urma, a vazut ca celor din fata nu li se întîmpla nimic rau: aceia nu sunt batuti, înjurati, nici macar certati: înseamna ca e voie de la Primarie sa semneze-la-coada ce-o fi de semnat - apoi nu se poate sa nu se dea ceva.¦

- Nu mai este valabila capacitatea (sic!) intelectualilor de a citi-scrie. Stiutorii de carte (unde mai pui: scriitorii!) daca de scris, scriu, de citit ce au scris altii… Cum adica: sa abandoneze ei scrierea propriilor opere nemuritoare, pierzînd timpul cu citirea a ce au scris altii? «Ce, esti nebun?», vorba personajului caragialian.

"Dupa revolutie" din ce în ce mai rari au devenit recenzentii cititori ai cartilor recenzate; criticii literari care, înainte de a se rosti despre o carte, consimt la sacrificiul de sine: citirea cartii laudato/ nimicite au parasit acest obicei pagubos: nu citesc decît o singura pagina scrisa de "celalalt", numai ca prezentarea de pe pagina a IV-a nu apartine autorului, ci editorului. 

Cum sa se comporte altfel acesti oameni de carte români fata cu un Apel ca cel discutat? Adica sa-l citeasca întîi, abia apoi sa-l aprobe saudezaprobe? Sa piarda ei timp cu… cititul? Dar omul de carte romîn, în majoritate zdrobitoare, desi nu are încredere nici în nevasta, nici în frate, nici în mama, nici în tata - în cazul unei manifestari a spiritului de turma se napusteste dupa Berbecul Imaginar. Si consimte. Si adera. Si semneaza (cu drag). Daca au semnat altii înaintea lui…¦

Daca vreun nebun – oricum, un ne-romîn - atrage atentia amicului ca nu citise ceea ce semnase (am facut, neintentionat, experienta în legatura cu Apelul discutat) - acela reactioneaza curat-româneste:

- fie recunoaste-cinstit ca nu citise, ca nu stia "ce contine hîrtia", însa cum i-o recomandase un vecin, cum o semnasera si alti colegi-de-breasla - semnase si el. A, da, a fost omisa chestia cu Basarabia… El e oltean get-beget, pandur curat, nu vrea sa aiba nimic în comun cu basarabenii, niste înapoiati, niste rusofili;

- fie admite ca citise textul, dar cum era grabit, nu observase ca lipsea "problema Basarabiei"; apoi el, ardelean, are probleme cu ungurii care vor Ardealul, "problema Basarabiei" sa si-o rezolve basarabenii singuri, ca niste baieti mari, cum facusera ardelenii: ei singuri, cu mîna lor se liberasera de unguri;

- fie - minune: exista, totusi, români care, calcîndu-si pe inima, murmura:«Da, draga, iar am facut o nefacuta. Îmi pare rau ca am pus semnatura pe o injustitie, dar, sincer: tu ce-ai fi facut în locul meu? Uite: istoria pe care o stiu e cea pe care am învatat-o la scoala si pe care parintii, bunicii nu mi-au contrazis-o - ca sa nu patim cu totii ce mai patisem. Asa ca nu cunosteam amanuntele cu Basarabia, cu Bucovina, cu Herta, cu cedarea, cu retragerea Armatei - de unde sa le cunosc, daca… ? În ultima vreme am auzit ceva, dar nimic nu mi-a ramas. Iar carti… Si azi simt asa, un fel de jena - spune-i frica, daca vrei - de cartile pe ne-linie; doar stii ca frate-meu cel mare a fost anchetat pentru "Doina" lui Eminescu, pentru Goga si înca pentru alti autori epurati. Bunicii dinspre mama sunt din Basarabia, bunelul a fost deportat în Siberia, mama era copila cînd s-a refugiat în Regat - cîte necazuri a îndurat în Oltenia, în Banat, apoi în Baragan, cu "titoistii" - eu acolo m-am nascut, într-un bordei. Atunci s-a jurat ca nu va face nimic ilegal care sa pericliteze viitorul copiilor.¦

Ce mai poti spune fata cu astfel de, nu neaparat adevaruri (ce-i acela adevar?), ci cu asemenea crîncena realitate? Ce poti face decît sa-ti înghiti lacrima cît o gutuie întepenita în gît?

Unii dintre cinstiti gîndesc ca o casa se ridica în etape; ca încetul cu încetul se face otetul; ca nu este întelept sa ceri totul dintr-o data, ci azi una, mîine alta - pîna la urma ajungem cu casa gata, întreaga!

Daca ar fi asa… Dar nu este asa. Noi, românii nu trebuie (ba chiar: sa ne interzicem si sa ne supraveghem îndeplinirea) sa ne milogim. Noi nu cersim, nu imploram sa ni se arunce un oscior, o cojita de pîine. Noi cerem, nu drepturi, ci respectarea drepturilor noastre. Inalienabile. Si întregi! De la care neam de robi, de slugi au învatat ai nostri sa nu ceara, azi si cutare si cutare - «Întîi sa ne vedem în Europa, apoi o sa cerem, he-he-he, si luna de pe cer, nu doar Basarabia-aia… »?

Românii nu au cerut (de la cine, pentru Dumnezeu?) si Basarabia-aia, nu pentru ca Basarabia-aia ar fi greu de obtinut (de la cine, oameni buni?), ci pentru ca românul nu are coloana vertebrala. Iar cînd vrea sa recupereze un drept furat, o trage pe milogeala, pe cersetoreala, recurge la bacsis - de parca ar cere cine stie ce favor.

11 Martie 2006: zi de pre-doliu national - adevaratul doliu va fi în 27 martie, cînd se vor împlini 88 ani de la Unirea Basarabiei cu România, în 1918.

În acesti 88 ani am adunat trei cedari, trei vînzari:

Prima: la 28 iunie 1940;

A doua: imediat dupa "revolutie" cînd, basarabenilor veniti fuga-fuga, sa ceara Unire cu Patria Muma li s-a raspuns ca Patria nu are nevoie de înca trei milioane de minoritari - altfel românofoni;

A treia: cea din 10 martie 2006.

Ne-ati vîndut, mai fratilor, ne-ati "tratat" ca în Miorita. Nu mai ramîne decît sa ne crapati capul cu un pietroi în timp ce dormim.

Ziua de 27 martie va fi o aniversare fara sarbatoare.

Va fi un Prohod.

Paul Goma

Paris, 11 martie 2006

Cumpăraţi revista "Rost" de la chioşcurile Rodipet!